copy-paște

Am experimentat îndeajuns povestea lumii, până când eu însămi am rostit Doamne, iartă-le lor, că nu știu ce fac!, dar și Eli, Eli, lama sabahtani! 

Interpretarea socială a poveștii se oprește la Înviere. Cred că ar fi momentul să mergem mai departe, în nivelul următor al transfigurării, și-anume la Înălțare. 

După un canon, mai mult sau mai puțin integrat, adică, după un post, urmat de mărturisire și împărtășire în trup și logos divin, de ce să nu mergi mai departe, spre o reală și posibilă Înălțare? La ce ajută povestea Învierii Fiului lui Dumnezeu dacă Eroul nu-și continuă cunoașterea, coborând după fiecare Înviere spirituală în labirintul tenebros al trupului, de la an la an, tot mai slăbit și mai neîncrezător în mecanismul mântuirii?

Este ca și cum te-ai da jos de pe calul mâncător de jar pentru a te urca, înapoi, pe măgar și, de parcă nu ar fi destul, mai strigi și-n gura mare că tu ești ”alesul”!

Am scris aceste rânduri pentru că îmi este tot mai dificil să intru în cortegiul mielului sacrificat de lupii moraliști, dar și pentru că textele de felicitări se repetă, se reduc, se transformă în copy-paște ca, dealtfel, totul!