Nu pot s-adorm. După foarte mult timp am băut o cafea, undeva pe la ora 17 și-un pic (acum
este fix 4:24). În mintea mea este lumină ca într-o de zi toridă.
Într-un inventar rapid, am
realizat câte daruri am primit, câte semne interesante am tălmăcit și câți oameni fabuloși
sunt omniprezenți în realitatea reală în care mă învârt ca un titirez.
Prima întâmplare a fost dedicată recunoșterii ajutorului colegial, dat cu drag, din tot sufletul, care a dat spor lucrului anevoios. Niciodată nu am
știut culoarea ochilor Anicuței, colega de la tipografie, dacă sunt albaștri sau
verzi, sau puțin din amândouă, dar promit că astăzi îi voi privi cu luare
aminte.
A doua întâmplare o pot așeza
în folderul recunoașterii răbdării constructive, sesizată într-o miime de secundă
la Marpod, într-o conversație destul de plictisitoare cu Sebastian. Miimea de
secundă a salvat zecile de minute de rostiri, planificări, reluări, reformulări
și răstălmăciri, schimbând perspectiva - din minus în plus, din banal în
extraordinar, din absent în prezent, din nefolositor în util, - unui proiect pentru care spiritul de sorginte războinică al acestui prieten ia formă de ancoră, apoi de amforă, și tot așa...
A treia întâmplare, la Moșna,
a fost darul în flori ca răsplată e unei dorințe rostite în eter, materializată
cu plenitudine și viteză demnă de baghetă magică. Bucuria celor de acolo că am
apărut din senin și... caniculă.
A patra întâmplare, la
Biertan, vizualizarea iubirii, așa cum trebuie ea să fie, cu un trandafir, o
sticlă cu apă de izvor și un covrig împărțit între doi oameni frumoși și
cuminți. Îmbrățișare, binecuvântare și anunț că peste cetate și lume vor bate,
cât de curând, clopotele de nuntă.
A cincea întâmplare,
recunoașterea companionului de nădejde în toate drumurile mele, pe toate
coclaurile, cum îmi place să zic. Dan, coleg și driver, un prieten care are cei
mai mulți prieteni în această lume, omul pe care-i bine să-l ai aproape și la
bine, și la rău, pentru că toate soluțiile uneori se ascund în buzunarul din
dreptul inimii sale.
A șasea întâmplare a fost
recunoșterea rostului de a descâlci poveștile din ghemul mare al Vieții,
răspunzând cu drag chemării Andreei Ciortea de-ai fi alături într-o mare
serbare a iiei din dreptul zilelor de Sânziene.
Și nu știu cum știe zâna asta să sucească ițele gândurilor, dar a reușit să mă facă să
lăcrimez, aducându-mi aminte de viața mea, un fir aspru și greu, la care încă
trudesc, uneori până la epuizare de sine.
A șaptea întâmplare a fost recunoașterea
prieteniei și a felului acela fantastic de a-ți continua discuția exact de
acolo unde a rămas suspendată, chiar dacă suspendarea a fost de 2 ani de zile. În
astfel de cazuri, nici de moarte nu-ți mai este teamă, pentru că anumite
legături, dar mai ales anumite conversații sunt pur și simplu fără de sfârșit,
într-o continuă creștere și prefacere. De Pușa Lotrean este vorba, de acest
personaj fabulos care atunci când te îmbrățișează o face cu sufletul, nu cu
mâinile. I-am văzut casa, fântâna pe care a inventat-o și detaliile care o
reprezintă. Mi-am adus aminte cât de dor, de fapt, îmi era de ea.
A opta întâmplare,
recunoșterea unui campion, printr-o conversație, preț de câteva minute, cât să
traversezi piața mare și pietonala Bălcescu, cu Ioana Șurubaru, o tânără
domniță care se pregătește să scuture din temelii sistemul de educație strâmb
din această parte de lume. Știu că va fi așa, motiv pentru care am mers, mult
mai încrezătoare către cea de-a
Noua întâmplare a zilei,
întâlnirea cu prietenii și colegii la spectacolul Sunt o babă comunistă, un
spectacol interesant, nostalgic, inteligent, creat cu și de oameni frumoși și
dragi. În mod special m-am bucurat de prezența doamnei Sorița, printre puținii
spectatori care au citit și cartea și care, deopotrivă au văzut și filmul, și
singura care are un blog omonim...
Din cea de-a zecea întâmplare
am primit 100 de lei care mi-au fost vârâți în sutien, în public, asta pentru
că și eu fac daruri, care-i determină pe oameni la gesturi inedite. Dorina
este un personaj extrem de interesant, o piesă de colecție, extrem de dinamică
și inteligentă. Toți cunoscuții sunt daruri, dar când o întâlnești pe Dorina
Dan știi că ai primit un dar cu bonus.
A unsprezecea întâmplare are
gust de fragi, de la înghețata de la o tonetă vis-a-vis de Farmacia 24. Și mai
are gust de prieteni și de conversații în
care râzi cu lacrimi, în care se fac planuri de călătorii în țări exotice și în
regiuni neaoșe, în care aflăm cuvinte în limba turcă, pe care le știm și noi în
limba noastră. Și mai are gust de suc de portocale pe care-l pritocesc în trei
pahare și-l amestec cu 10 cuburi de gheață sfidând legile hidromecanicii. Și ca
punct de retragere din lume, Carmen Mîndru, omul de la care învăț în fiecare zi
că sensul cuvintelor se poate schimba în funcție de ceea ce faci, de ceea ce
spui, de cât de prezent ești atunci când este nevoie de tine, momente în care
cuvântul prietenie poartă vibrația de familie, sau și mai mult, de tine însuți.
Iar cea de-a douăsprezecea
întâmplare mi-a deslușit rostul împlinit prin discuția de două ore purtată cu
fiul meu, marele meu maestru.
Bună dimineața
O 9 zi, o 9 aventură!
Comentarii
Trimiteți un comentariu