De ieri, de când am primit un plic cu fotografii de acum mai bine 10 ani,
am sufletul plin de atunci. Am creat ateliere pe vremea în care nu-mi stătea
gândul la promovare, când într-un festival medieval lucram două sau chiar trei
piese de teatru, plus momentele de animație, plus studiul, plus viață, plus,
plus. Minus fotografii sau înregistrări video.
Într-un fel mă bucur, pentru că atunci rămâne doar atunci, în afara celor
câteva flash-uri în memorie a ceea ce a fost Atunci grupul de teatru
experimental Metamorphosis, un soi de de metahiriseală, altceva, mai aproape
viață decât de iluzoriu.
Am avut șansa manifestării, ani la rând în Biserica Azil, unde am învățat
să fim buni creștini, să ne rugăm, să înțelegem rostul unei mâini întinse, care
cere, sau oferă, după cât de plin îi este sufletul omului de dincolo de gest.
Am avut șansa să jucăm pentru străini, cu precădere, pentru bătrânii din
cel mai sărac azil al orașului, pentru cei care Întâmplarea îi aducea alături
de noi.
Am avut șansa să ajungem în locurile care aveau nevoie de rugăciune, de
prezența bună a unor copii inteligenți, care au învățat compasiunea, fără
pierderea de sine.
Am avut șansa să jucăm în Piața Mare ”Cruciada Copiilor” scrisă de ilustrul
Lucian Blaga, o capodoperă, care din păcate rămâne închisă în pagini de carte
și doar în atunci.
Am avut șansa să strigăm pe străzile principale ale Sibiului ” Pueros salvares in
civitate sunt! Et nunc et in semper!” - Copiii sunt salvarea cetății, motto-ul
un program educativ, cuprins într-un joc de-a adevăratelea.
Am primit șansa de la oameni care au crezut în noi, în mine și, încă odată,
mulțumesc Ovidiu Dragoman, ție și celor care au avut grija Festivalului
Medieval de la Sibiu, un creuzet artistic pentru mine și prietenii mei.
Am avut șansa ca cineva să mă caute, să mă găsească și cu lacrimi în ochi să-mi
dea plicul cu aceste fotografii pe care le-am prins într-o cronologie
incompletă într-un atunci.
Nu voi numi pe nimeni. Nu vreau, dar asta nu înseamnă că nu vă iubesc ca
atunci, poate chiar un pic mai mult, dar las pe fiecare să se privească, cu dor.
Știu că vă este bine, pentru că toate aceste șanse primite le-am trasnformat
într-un joc în care ați învățat să fiți autentici, drepți, puternici și
fericiți.
Nu aveți cum să eșuați, nu aveți cum să faceți rău!
Comentarii
Trimiteți un comentariu