Stichting Kinderhulp Roemenie (Asociația Salvați
Copiii din România) SKR, este una din cele mai vechi asociații de
susținere a copiilor săraci din România, al cărei istoric începe în ianuarie 1990, imediat după
Revoluția care a scos la iveală tarele unei societăți închise și cu atât
de multe răni, nici acum vindecate.
Timp de 25 de ani, în fiecare iarnă, în medie de
20 de tiruri vin încărcate din Olanda cu tot ce este necesar pentru cei mai
nevoiași membri ai societății noastre. De un sfert de secol, SKR a activat pe linia Văii Hârtibaciului, iar din
acest an, polul de interes a fost mutat în județul Vaslui – zona Negrești.
Nu s-au scris multe despre acești oameni absolut
minunați, pentru că nu pentru asta vin, pentru că nu ar avea timp pentru
interviuri, pentru că sunt oameni ai faptelor și nu ai vorbelor.
Nu voi face cronica asociației. Nu acesta este scopul textului.
Legătura cu ei mi-a făcut-o Angela Lupu, o eroină în sensul clasic al cuvântului, o prietenă care de la bun
început, din 1989 până în ziua de astăzi participă ca voluntar la toate campaniile SKR
în România.
Desigur, subiectul abordat a fost Arca lui Anca, centrul care prinde contur de la zi la zi, de la lună la lună, de fapt, de la om
la om. Există un turbion aproape perceptibil care îi adună laolaltă pe cei care
pot contribui la edificarea unei noi paradigme.
Anul acesta am pus bazele unui centru de vacanță interdisciplinar și
multicultural.Mai mult decât atât, membrii asociației m-au primit în ”tribul lor”, descoperind astfel modul de a fi și a gândi al unor oameni care trăiesc fizic la 2000 de km de țara mea, dar care cu gândul și cu sufletul conectați la nevoile ei reale.
Interesul nu este unul de suprafață, ci unul real, complet, asumat, pentru
comunități întregi, față de care, la urmei urmei, nu au absolut nici o obligație
și, absolut, nici o pro-misiune de îndeplinit.
În ultima seară de campare în
România, am avut privilegiul să fiu cu ei, pe teritoriul lor, de astă dată. Și, recunosc și mărturisesc că am fost copleșită de
ce-am văzut și simțit: simplitate, naturalațe, serioziatate, umor, inteligență, disciplină
individuală și de grup, respect și într-ajutorare, bucuria de a fi împreună.
Nimeni nu părăsește convoiul. Timp de 12 zile de
ședere în România, cei 42 de binefăcători trăiesc în același perimetru: dorm,
mănâncă, muncesc, se spală în tabăra de tiruri. În viața de zi cu zi, sunt
oameni ”de vază ai societății” adică cu statute sociale privilegiate, sau
”bazați”, adică înstăriți din punct de vedere financiar, dar toate aceste atribute
”dispar” în perioada de distribuire a ajutoarelor pentru cei fără de ajutor,
când sunt doar oameni și voluntari.
Vin din timpul lor liber, adică în concediu de
odihnă, pentru că toți sunt fie angajați, fie patroni, specialiști în diverse
domenii.
Desigur, bugetul le permite orice formă de huzur, dar ei aleg să doarmă în
dormitoare improvizate tip prici într-un container tip tir, să mănânce mâncare
preparată chiar de ei într-un alt container amenajat ca bucătărie și să
servească masa într-un alt container amenjat pe post de ”sufragerie”. Atmosfera
este austeră și extrem de friguroasă, dar fețelor lor permanent zâmbitoare și
gesturile bonome transformă cadrul într-un club al bucuriei și al lucrului bine
făcut - la propriu.
Cele 12 zile nu sunt singurele destinate
programului pentru România. După 15 ianuarie, toți se întâlnesc în fiecare luni
seară, timp de 4 ore, acționând pentru identificarea de sponsori, sortarea
produselor, pregătirea logistică a caravanei anuale, dar și să depene povești
adevărate. De anul acesta una din poveștile lor favorite este Arca lui Anca,
iar pentru asta le sunt recunoscătoare.
Nu cunosc numele tuturor, motiv pentru care nu voi
numi pe nimeni în afară de Teus Versloot,
președintele Asociației și conducătorul convoiului.
Mulțumesc, oameni buni! Mulțumesc pentru tot, dar mai ales
pentru ceea ce vom construi împreună, de acum înainte!
Comentarii
Trimiteți un comentariu