Atunci când totul vine de la sine, nu te opri!
Am pornit, dar fără să știm cum arată locul desfășurării FestivaluluiAmbasadelor din România. Alexandra mi-a spus la ”Romexpo”, dar Romexpo este mare. Nu știu ce va urma, din punct de vedere logistic, dar nimic nu ne mai poate întoarce din drum și fiecare, în parte, are certitudinea că vom avea cel mai bine conturat și organizat stand de prezentare. ”party people”
Așadar, indiferent de cadru, starea noastră de spirit va salva
situația. Mergem să construim, să promovăm valori care ne reprezintă și care ne
sunt dragi, mergem să fim noi, așa cum suntem, români, moștenitorii unui tezaur
de cuvinte, culori, texturi, gusturi, rețete, sunete, cântece și descântece.
Avem și o toacă cu noi, una specială, primită de la un bun prieten care a
înțeles că în spectacolul de descântece și cântece de leac cu care vom intra pe
scenă, fără de toacă, nu va fi la fel. Sunet ancestral. Un sunet ancestral și
binecuvântare.
Mașinile rulează în viteză pe Valea Oltului. Un transporter condus de
Romică, în care am așezat toatele elementele identitare ale standului Ambasadei
Poveștilor din Transilvania și o a doua în care stau sfătoși Sebastian, Mihai
și Florin.
Drumul este fără de piedică. Ajungem la Romexpo. Întreaga poveste se va
desfășura în aer liber, adică la 30 de grade Celsius. Surpriză! Cortul nostru
este între cel al Siriei și al unui producător de bere românească. Interesant!
Ridicăm schela, aranjăm interiorul, montăm plasma, pornim sunetul –
poveștile, imaginele și cântecele de pe Valea Hârtibaciului învăluie tot
spațiul destinat Festivalului. Pregătim platourile de întâmpinare cu pită de
casă și telemea de oaie, dintr-aia veche, cu lichiu. Ne dăm seama că avem de
toate, mai puțin lumânări pentru sfeșnice, dar pentru imagine folosim câteva
andrele de culoarea cerii de albine. Scoatem din transporter și le găsim locul
potrivit gherghefurilor, ghemelor, acelor, croșetelor, pliantelor și desigur
tocii.
Urmează momentul îmbrăcării în haine românești, ceea ce transformă
întreaga experiență într-una extrem de călduroasă. Nici eu și nici Teodora,
ucenicul povestaș, nu suntem obișnuite să purtăm batic anume înnodat. Pe
caniculă, costumul național este greu de purtat, dar ambasada cere sacrificii…
Și, dacă-i musai, cu plăcere!
Încep să-și facă apariția mașinile corpurilor diplomatice din care se
compun și celelalte locații. Este un melanj interesant, de culori, de arome, de
limbaje, de sunete, care transformă un spațiu gri la bază, într-un cadru
multicolor și ceea ce e mai valoros, multicultural și prietenos. Mulți ochi se îndreaptă către noi. Nu suntem
o ambasadă propriu-zisă, ci ambasada unui produs cultural.
Suntem deja anunțați pe scenă. Avem un recital special, care instaurat
liniștea în bazarul multicultural. A fost liniște, iar cei prezenți au ascultat
cu atenție și respect. Și-am bătut toaca, lăsând sunetul neaoș de chemare la
cele necesare sufletului și minții să colinde pe toate continentele.
Prima zi, vineri, a fost lungă, cât o zi de post. De la 11 dimineața,
la 10 zece seara am povestit despre Ilimbav, sat românesc de pe Valea
Hârtibaciului, despre Arca lui Anca, despre rostul și puterea poveștilor în
evoluția fiecărui neam, despre rețete străvechi, despre portul tradițional,
despre un program deștept prin care vrem să activăm năravurile bune ale
românilor, despre câte și mai câte. Ne-am făcut prieteni, viitori colaboratori,
admiratori ai culturii românești și transilvănene, cercetători ai tradițiilor,
antropologi, politicieni, artiști, oameni din media, reprezentanți ONG,
ambasadori și reprezentați oficiali ai corpurilor diplomatice în România.
Atunci când totul vine de la sine, nu te opri! De unde atâta putere,
pentru un astfel de efort? Rețeta este secretă. J
Ziua s-a închis, toată lumea s-a retras pentru odihnă, pentru a da
piept a doua zi cu un nou val de oameni, care mai de care mai speciali.
Așa s-a derulat totul, povestind pe repede înainte.
Ne-am întors la Ilimbav, în satul care se trezește din nou la viață,
încet, asemenea unui uriaș adormit de propriul descântec sub o mantie de ceață
De aici, mulțumim încă odată Asociației Escu, în mod aparte Alexandrei Cârstea, pentru șansa de a fi
prezenți la un eveniment important și valoros.
Comentarii
Trimiteți un comentariu