etica & eticheta

Magii bătrâni, magoii, spune-au că cel mai simplu mod de a evalua stadiul de evoluție al unui suflet de om este analiza sumară a mâinilor omului ce-l poartă, cu unghii cu tot, precum și a modului în care persoana în cauză mănâncă alături de alții, cu tot repertoriul de gesturi și zgomote care însoțește apropierea lui de hrana fizică. (de unde și crearea, în timp – milenii, a etichetelor protocolare care au compus un cod al bunelor maniere, general acceptat –un fel de constituție a bunului simț…)

Pentru început este bine de știut că unghiile lungi și zgomotele demonstrative sunt semne ale unui stil barbar, primitiv, motiv pentru care în matrițele arhetipale, dimensiunea unghiilor este direct proporțională cu atributele negative, adică cu disfuncții/disarmonii/boli ale sufletului și/sau ale minții.

N-ai cum să nu observi, pentru că pur și simplu îți zgârie ochii, că patima pentru unghiile supradimensionate a cuprins țara asta, ca un fenomen patologic, voalat de nevoia de cochetărie stridentă. Indiferent de loc, motivul este același, frica. Cu cât unghiile sunt mai lungi, cu atât coșmarul este mai mare și mai întunecat, semn că spiritul nu a trecut prin toate porțile inițiatice.

Ostentativele unghii, naturale sau false, sunt apanajul sărăciei de orice fel. Din tabloul acestui subiect nu are cum să lipsească unghia de la degetul mic purtată de o categorie ”specială” de bărbați (perechea naturală).

Într-o societate civilizată de tip european, în care educația de bază începe cu igiena, protecția și respectul pentru uneltele primordiale ale omului, tendința ”sub-culturală” de a transforma mâinile  în elemente decorative pe lângă trunchi, are valoarea unei retrageri în peșteră.  

Poveștile magoilor despre mâini, unghii, zgomote, mâncare, și multe altele mi s-au declanșat în minte într-un restauraurant (bun și fără de vină despre cele întâmplate) în care muzica ambientală, dată la un volum... generos, nu reușea să acopere bucuria de a mânca a unor oameni, femei, bărbați, cu tot cu produsele pasiunii lor, copiii. Despre ce și cum vorbeau, nu are sens să dezvolt subiectul…

N-am să mai trec pe acolo, o experiență de acest fel este arhisuficientă! Data viitoare, când voi ieși ”în oraș”, voi căuta un restaurant cu separeu, antifonat și, desigur, ignifugat.